Poet român, cunoscut prin biografia pe care i-o face Nicolae Bălcescu în Magazin istoric pentru Dacia (1845, I). A publicat între 1791 și 1796 un volum de Poezii sub influența anacreotismului și a clasicismului iluminist franco-englez.




Răsuflare

Ver ce neam ce-n lume vie
Are îndemn la stihurghie,
Și sălbatec încă cântă,
Firea însă lui cuvântă.
Iar noroade pricepute
Au fățat cu multe cute.
Chibzuirea lor ce-naltă,
Dând poezii drum de saltă
Piste munți pântre flori,
Piste ape pântre nori
Au întrupat nentrupări
Au iconit nevediri.
Firea și cu meșteșugire
Ei au făcut- o clătire.
Limba noastră prea puțină,
Nu-i a nimănui proastă vină
Căci însoață rău cuvântul
În pârlejul ce dă gândul.
Mai cu vreme, cine știe,
Prisosire poate să vie.
Că scriitorii împodobesc
Limba, patria-și slăvesc.
Fie aceasta acuș, cercare,
Mustră altor spre-ndemnare.

Ioan Cantacuzino

sursa rotalianul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *